Home 
En
:: Din Istoricul Comunei
Pe locul actualei Comune Romos a existat o asezare civilizata si stabila inca din Epoca bronzului.
Descoperirile
arheologice au scos la iveala obiecte care dovedesc ca la Romos a existat o asezare
civilizata si stabila inca din Epoca bronzului. Este celebra descoperirea tezaurului de bronz de la Romos,
din care face parte «Carul de bronz» aflat in prezent intr-un muzeu din Viena.
Cioaca Gradistei, locul in care care se presupune ca a fost construita o cetate care a facut parte
din lantul exterior de fortificatii
care aparau inima statului dac al lui Burebista si Decebal.
Dealul Cetatuia, 
la iesirea din Romosel pe DC 48A. Pe acest loc a fost zidita inca o cetate de
aparare din lantul de fortificatii al dacilor.
In secolul XX au fost descoperite numeroase urme ale civilizatiei de tip roman pe vatra vechiului Romos. Actualul drum, care traverseaza campia din partea de nord a satului este cunoscut si sub denumirea «Drumul lui Traian».
Incepand cu anul 1140, in timpul regelui maghiar Geza al II-lea, istoricul satului Romos se completeaza cu istoria primilor sasi colonizati in aceste locuri din «Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana», cum se numea Germania in acele vremuri. Sasii colonizati la Romos au venit din localitatea RUMES, care exista si astazi in Belgia, regiunea Flandrei.
In cronicile vremii, Romosul era numit RAMS sau RAMAS, iar colonistii saxoni «flandrenses» (cei din Flandra)
si erau inregistrati ca «primi hospites regni» (primii oaspeti ai regatului). Atat populatia autohtona,
cat si colonistii din Romos au avut de infruntat pericolul invaziei turcesti.
Sasii si-au fortificat asezarea
inconjurand-o cu ziduri puternice. Si astazi se mai vad urmele vechilor ziduri. Mai tarziu a aparut casa parohiala in care
sasii se refugiau atunci cand era data alarma prin clopotul de pe acoperisul cladirii.
Intre anii 1760-1762, 264 de familii din localitatea Cugir, care au refuzat sa faca parte din armatele de graniceri si trecerea la grecocatolici au fost stramutate in satul Romos. De atunci satul s-a impartit in doua: Susenii si Josenii.
Colonistii 
sasi au fost tarani si mestesugari care au adus cu ei deprinderile mai avansate ale Occidentului. Prezenta
sasilor la Romos, a avut o influenta semnificativa asupra dezvoltarii economice ulterioare si chiar asupra modului de
viata al populatiei autohtone. Arhitectura a satului a primit caracteristicile sasesti, iar oamenii sunt mai gospodari
si mai bine integrati in comunitate.
Dupa 200 de ani de la venirea colonistilor, numarul lor ajunsese la 1300. 
Atacurile turcilor au devenit tot mai puternice,
iar in urma invaziei din 1438, Romosul a pierit in cea mai mare parte. Supravietuitorii s-au refugiat in munti. Razbunarea
lor a fost crunta cand, in 1479, dupa batalia de pe «Campul painii», o parte a turcilor biruiti au fost urmariti si omorati
la Romos in locul care mai apoi s-a numit «Santul turcului» sau «Paraul turcului». In documentele scrise de-a lungul anilor,
denumirea satului Romos a cunoscut diferite modificari care de fapt sunt scrieri diferite ale aceluiasi nume:
1206-RAMOS, 1291-ROMS, 1332-RAMAS, 1333-RAMACH, 1334-RAMAZ, 1487-RWMSZ, 1507-RUMAZ, 1557-RAMZ, 1563-RHWMASZ, 1578-ROMAZ,
1579-RUMAZ, 1659-ROMOSZ, 1750-SZASZ, 1850-ROMOS.
:: Traditii
In satele Romos si Romosel se practica «Obiceiul calusarului», un dans traditional executat de anumite persoane adunate intr-o formatie cu reguli foarte stricte de organizare. Originile acestui dans stravechi provin din «Saturnaliile romane», traditii care au influentat populatia autohtona in timpul ocupatiei romane.
Dansul
calusarilor din Romos are o traditie indelungata, timp in care formatiile au cunoscut celebritatea.
In anul 1599, 112 calusari intre care si calusarii din Romos, au participat la intrarea triumfala a lui Mihai
Viteazul in Alba Iulia. Se poate spune ca timp de sute de ani, calusarii din Romos nu au lipsit de la nici un
eveniment cultural major care s-a petrecut in aceasta parte a Transilvaniei.
In satele comunei, dansul calusarilor a devenit un obicei popular care are loc in timpul sarbatorilor de iarna. Incepe in ajunul Craciunului si tine pana in 2 ianuarie.
Formatia
de calusari cuprinde numai feciori, alesi in numar impar. Pregatirile pentru acest eveniment incep din
timpul pustului de Craciun, cand calusarii isi aleg o gazda. De obicei gazda este cel mai influent si bogat om din sat.
El trebuie sa-i primeasca pe calusari in gospodaria lui in toata perioada desfasurarii obiceiului.
Formatia de calusari are o structura foarte stricta. Seful formatiei, «vataful», este mai in varsta decat ceilalti
feciori si se distinge prin autoritatea fata de ceilalti calusari. El trebuie sa fie un bun orator si sa aiba o gandire
spontana. Vataful are un secund care trebuie sa-l inlocuiasca daca este cazul. Ceilalti membri ai formatiei sunt
dansatori care executa miscarile vatafului. Pe langa calusarii dansatori mai sunt si «jupanii», tineri aspiranti,
care se initiaza in dansul calusarului. Jupanii umbla mascati si imbracati in mod bizar. Ei au sarcina sa stranga
mancare si bautura pentru calusari mergand pe la casele oamenilor. Jupanii dau alimentele in grija «ceparului» un alt
membru al formatiei care pastreaza ceile de la camera de depozitare. In timpul dansului, jupanii au maturoaie cu care
lovesc pe oricine incearca sa se apropie de calusari. Alte personaje din formatia de calusari sunt «turcasii».
Turcasii
sunt doi tineri voinici care poarta «turca», o reprezentare frumos impodobita a unei capre. Turca are panglici
multicolore, blana de capra, iar in coarne atarna ciucuri multicolori si blanita de iepure.
In dimineata Craciunului, calusarii merg la biserica, unde preotul le sfinteste «zdrincanele» (ciucuri de lana multicolora, agatate in jurul picioarelor de la genunchi in jos). Apoi, calusarii viziteaza familiile dispuse sa-i primeasca, unde executa dansul specific calusarilor. Periplul pe la casele oamenilor se incheie in 2 ianuarie odata cind in mijlocul satului oamenii asista la impuscarea turcilor, dupa care merg cu totii la "gazda calusarilor" unde se incinge o petrecere.
Ali-moli:
Este un obicei intalnit sub nume diferite si in alte sate din Transilvania. In unele locuri se cheama «Moroleuca», altele «Strigatura de peste sat» etc. Obiceiul are loc primavara, in a doua jumatate a lunii martie. Seara, tinerii din sat se aduna pe dealurile din apropiere si aprind focuri din diferite materiale adunate gramada. Mai recent folosesc anvelope uzate. In timp ce imping gramezile aprinse sa se rostogoleasca la vale, tinerii striga diverse critici satirice la adresa unora dintre consatenii lor.
:: Din Istoricul Scolii din Romos
Pe teritoriul satului Romos, scoala este mentionata in urma cu circa 7 secole, prima investitie de acest fel apartinand comunitatii sasilor colonizati aici pe la jumatatea secolului al XII-lea. Apoi, prin secolul XIV, documentele mentioneaza si o scoala a romanilor, aflata in tinda Bisericii ortodoxe din Romos.
La jumatatea secolului XIX, s-a construit la Romos o cladire din lemn, prima cu destinatia de a fi o scoala
confesionala greco-catolica
iar in anul 1892, din fondurile comunitatii ortodoxe romosane si cu un imprumut
de la Banca "Albina" din Orastie, s-a construit din zid actualul sediu al al scolii primare, care datorita
numarului tot mai mare de elevi a fost extins in anii 1950 si 1960.
Sediul Scolii Generale din Romos a fost ridicat in 1975, avand 8 sali de clasa, un laborator, teren de handbal si volei precum si celelalte utilitati anexe. In prezent scoala dispune de: un cabinet de limba romana, un cabinet de geografie, un cabinet de istorie, un cabinet de matematica, un cabinet de bilogie, un cabinet de informatica dotat cu 20 de calculatoare, un laborator de fizica si chimie.
Celelalte scoli primare din cadrul comunei Romos au fost zidite inintea primului Razboi Mondial, prin grija Bisericii Ortodoxe Romane si cu stradaniile membrilor comunitatii de la acea vreme.
Acum, in scolile primare din Romos, Romosel si Vaidei functioneaza si patru grupe in cadrul Gradinitei cu program normal (4 ore zilnic). Toate cele 3 sedii ale scolilor primare mentionate au fost incluse, cu sprijinul ISJ Hunedoara, in programul Guvernului Romaniei pentru reabilitarea invatamantului din mediul rural.
Sursa de documentare: Prof. Muntoiu Constantin (Scoala generala din Romos); Prof. dr. Erwin AMLACHER (Germania); Referent Rodica BUNEA (Primaria comunei Romos); "Romos, centru de cultura si civilizatie transilvana" autori: Ramona Andreea BARAGAN, Alexandra STOICA, Corina Ioana NUCUTA.
